BOIAN

La doar cinci kilometrii de Bazna se află un mic sat, pierdut parcă la capătul lumii, Boian (în germană Bonnesdorf).  Chiar dacă, din punctul de vedere al infrastructurii rutiere de astăzi, Boianul pare o fundătură, vom înțelege curând că, în trecut, prin secolul al XV-lea, căile de comunicații și rutele pe care oamenii circulau aveau alte priorități decât astăzi. Aici, un edificiu medieval impunător ne dezvăluie temeinicia unei zidiri săsești și bogăția unui trecut eroic: o biserică fortificată, element distinctiv al Transilvaniei săsești.

Drumul duce, așadar, la  o biserică mare, înconjurată de un zid masiv de incintă. Incinta este puternic apărată cu guri de tragere și aruncare. Pe turnul prin care se intră în incintă, este aplicată stema Moldovei. Stema aceasta amintește de faptul că Boianul aparținuse, pe vremea lui Ștefan cel Mare,  domeniului Cetății de Baltă. Să nu uităm că cetățile Balta și Ciceu îi fuseseră dăruite domnitorului moldovean în anul 1466, de către Matia Corvin, regele Ungariei, în urma bătăliei dintre armata de răzeși ale lui Ștefan și armata ungară, încheiată cu victoria moldovenilor.  În urma acestei bătălii,  conducătorii celor două ţări au decis să facă pace, pentru a putea lupta împreună împotriva turcilor.

Biserica a fost ridicată, probabil, la începutul secolului al XV-lea, iar ulterior a fost fortificată.  Ea are aceeași dimensiune sacră pe care o întâlnești la celelalte biserici fortificate din Transilvania, la care se adaugă o dimensiune militară, defensivă, ceea ce ne spune multe despre viața oamenilor din această comunitate de-a lungul secolelor medievale și premoderne, pe când biserica era, nu numai Gott, adică loc al devoțiunii și rugăciunii, ci și Burg, adică cetate, loc de apărare, menită, a proteja comunitatea, de-a lungul secolelor XV-XVIII, împotriva unor atacatori, cel mai adeseori detașamente de turci ori tătari.

CETATEA DE BALTĂ

Continuând drumul  dinspre Boian spre Cetatea de Baltă, străbatem, practic, podișul Târnavelor, mai exact arealul Podgoriei Târnavelor, cea mai întinsă din Transilvania, concentrând vigoarea plantațiilor cultivate între râurile Târnava Mare și Târnava Mică, în judeţul Alba. Istoria viticulturii din zona Târnavelor are o tradiție milenară, datând din vremea geto-dacilor. Prezența unei populații germanice în satele din zona Jidveiului și relațiile pe care aceasta le întrețineau cu populația din Valea Rinului și Mosei au contribuit la calitatea vinurilor produse în aceasta zonă. Cele mai importante localități unde se produce vin sunt: Jidvei, Cetatea de Baltă, Băgaciu, Blaj, Târnăveni.

Actualmente, compania Jidvei este una dintre marile producătoare de vin de pe piaţa locală, exportând și peste granițe un procent important din producția sa.

Cu o suprafață întinsa de 2.500 hectare, compania Jidvei deține cea mai mare plantație viticolă din România și cea mai mare podgorie din Europa cu proprietar unic. Jidvei are în portofoliu cea mai longevivă marcă de vin de pe teritoriul țării - Traditional Riesling. Deține,  de asemenea, cea mai mare capacitate de stocare (peste 30 milioane litri) si cele mai avansate tehnologii moderne din Romania, fiind cel mai mare producător de vinuri cu Denumire de Origine Controlată (DOC) și oferind cea mai variată gamă de produse - vinuri liniștite, vinuri spumante, vinars si must.

De-a lungul timpului, Jidvei a creat game alese și diverse, pentru ca orice iubitor de vin să se poată bucura de un vin de calitate, pe placul sau: vinuri seci, vinuri aromate, cupaje vinificate in alb si roze, dar si vinuri roșii. Diversitatea gamelor arata si preocuparea continuă pe care compania o are pentru inovația în materie de vin și de gusturi, portofoliul cuprinzând peste 56 de produse. Gamele sunt grupate în vinuri cu indicație geografica - Dealurile Transilvaniei (1958), si vinuri de origine controlată - Traditional (1975), Clasic (2000), Castel (2002), Tezaur (2003), Grigorescu (2008) si Nec Plus Ultra (2010). In anul 2012, compania a lansat doua game de vinuri exclusiviste: Mysterium si Owner's Choice - Ana și Maria.

La 73 km de Boian, la jumătatea drumului dintre Blaj şi Târnăveni, te întâmpină CETATEA DE BALTĂ, satul de reședință al comunei cu același nume din județul Alba, atestată documentar, pentru prima dată, în anii 1100.  Este amplasat pe o terasă a Târnavei și înconjurat de bălți și de mlaștini, de unde și-a și luat numele.

După atâția kilometri parcurși pe jos, cu bicicleta, cu mașina sau trenul, este momentul ideal de a face un popas pentru răsfățuri culinare ori bahice. Castelul Bethlen- Haller, unul dintre puținele castele nobiliare din Transilvania care a reușit să treacă peste obstacolele ultimilor 70 de ani de istorie, este, fără îndoială, atracția zonei, proprietate a companiei de vinuri Jidvei și, în același timp,  emblema ei, așa cum se poate observa pe etichetele sticlelor de vinuri de Jidvei.

Ridicat în jurul anului 1600 pe o culme, deasupra satului și a râului Târnava Mică, Castelul Bethlen-Haller este cunoscut și sub denumirea de Castelul Jidvei. Nu putem trece totuși indiferenți pe lângă istoria incitantă a acestui lăcaș, pregătit să ofere călătorului alese degustări de vinuri și delicioase meniuri tradiționale.

Castelul Bethlen-Haller a fost ridicat de tatăl cancelarul Transilvaniei, Miklós Bethlen, între anii 1560 – 1624. Acesta a fost gândit ca un castel de vânătoare și agrement, nicidecum ca o reședință cu scop de apărare, de aceea atestarea în documentele vremii este destul de săracă.

Construit între anii 1615-1624 în stilul Renașterii franceze din secolul al XVII-lea, în plan rectangular, cu turnuri de colț circulare, fără rol defensiv, Castelul Bethlen- Haller a fost remaniat în secolul al XVIII-lea (1769-1773), cu o poartă în stil baroc. Dispoziția generală de ansamblu a castelului reproduce, în mic, corpul central al castelului Chambord din Franța.

Numele Castelului reunește numele celui care a construit castelul cu cel al ultimei familii care a locuit în el, până la naționalizare. Între aceste două familii castelul a aparținut unui număr de 45 de familii de nobili maghiari cu o viață aventuroasă, fiind pe rând donat, moștenit, pierdut la cărți. Chiar familia contelui Haller, în 1780, a dobândit acest castel câștigând la jocul de cărți.

În perioada comunistă a funcționat ca secție de şampanizare în cadrul IAS Jidvei. Tot acolo erau cazați și muncitorii. În anii aceia, castelul ajunsese într-o stare deplorabilă, mobilierul, elementele sale estetice, decorațiunile și multe altele fiind distruse sau au dispărut.

După anul 1989 castelul a fost revendicat și retrocedat familiei Haller, de la care a fost cumpărat ulterior de familia Necşulescu, patronul actual al Companiei de vinuri Jidvei. Castelul a devenit obiectul unor lucrări majore de restaurare, transformându-se treptat într-un loc ideal de relaxare și evadare din cotidian. În jurul castelului se găsește un parc frumos iluminat, iar în spatele lui se află o fermă ce urmează a fi pusă în spațiul turistic. Există deja aici 18 cai și un spațiu de manej, diverse alte spații de agrement. Pentru ca să fie în ton cu bogăția podgoriilor din zonă, castelul are și o pivniță încărcată cu vinuri de calitate.

Fiind proprietate privată, castelul  nu este deschis publicului larg, asemenea unui muzeu, dar poate fi vizitat cu ocazia unor evenimente și degustări de vinuri pe care compania le organizează la Jidvei. În acest scop se pot face rezervări, telefonic sau on-line, cu 24 de ore înainte, pentru a petrece o zi de calm în locul acesta pitoresc încărcat de istorie, pentru a te lăsa învăluit de tihna care domnește peste tot și, mai ales, pentru a o încheia la un ospăț cu mâncăruri rafinate si o degustare de vinuri, în crama de la  subsol. Gazdele sunt primitoare,  mâncărurile pline de savoare pregătite după vechi rețete transilvane, vinurile alese.

BLAJ

Dacă a petrecut la Cetatea de Baltă o zi plină, vizitând domeniul și castelul, după ce a savurat o masă tradițională delicioasă acompaniată de vinuri alese, călătorul se poate întoarce la Bazna, pentru a încheia ziua cu o baie  reconfortantă într-una dintre piscinele micii stațiuni balneare. Apele termale binecuvântate îl vor remonta și îl vor face apt să ia pieptiș, a doua zi, un nou drum, spre o destinație aparte, Blajul.

Dacă vizita la castel a fost scurtă, iar drumețul se simte în formă, el poate rămâne conectat la farmecul podgoriilor de pe Valea Târnavelor, îndreptându-se spre Blaj, orașul care timp de trei secole (1737-1948) a fost cel mai important centru al  românismului din Ardeal, cetate a spiritualității, a culturii și a școlilor. Sunt doar 20 de kilometri între cele două localități, iar primii zece îi va petrece de-a lungul renumitelor  podgorii Jidvei, adevărat tărâm fermecat al strugurilor. Drumul continuă printre colinele vălurite ale Podişului Târnavelor, încă vreo 14 kilometri. În cele din urmă, în zona de confluenţă a râului Târnava Mare cu Târnava Mică, de pe o colină, se zărește cetatea Blajului.

Ajunși în acest punct, este imposibil să nu-și amintească episodul din viața lui Mihai Eminescu, citit în anii școlarității, acela legat de primăvara anului 1866, când marele poet a străbătut pe jos lungul drum ce lega Bucovina de cetatea culturii transilvănene, mânat de gândul de a da unele examene în particular și de a vedea locurile natale ale profesorului său de limba română, Aron Pumnul. Ajuns după un drum greu pe Dealul Hula, Eminescu s-a oprit la umbra unui tei și, văzând orașul, cu pălăria într-o mâna și cu un carnet în alta, a strigat entuziasmat: „Te salut din inimă, mică Roma. Îți mulțumesc, Dumnezeule, ca m-ai ajutat s-o pot vedea!" Aron Pumnul îi vorbise atât de frumos despre Blaj!

Localitatea apare menţionată documentar, prima oară, în 1271 cu denumirea Terra sau Villa Herbordi , într-o diplomă semnată de regele Ungariei, Ştefan V, iar în 1393, aşezarea este consemnată cu numele Terra Blasii filii Herbordi (“Pământul lui Blasius, fiul lui Herbordi”) de la care derivă denumirea Blaj.

De la Inochentie Micu Klein, episcop greco-catolic, considerat întemeietorul gândirii politice românești moderne, şi până la interzicerea Bisericii Greco-Catolice de către regimul comunist în 1948, Blajul a fost capitala culturii române din Ardeal. Aici s-a iniţiat marele "proiect de ţară", occidentalizarea românilor. Sintagma "tradiţie greco-catolică" n-a putut fi rostită vreme de patruzeci de ani. Or, fără această tradiţie, nu se poate explica originea însăşi a României moderne.

În 1737, Blajul a devenit oraș, iar în același an episcopul iluminist Ioan Inocenţiu Micu (Clain) s-a stabilit la Blaj, mutând în acest fel și sediul Episcopiei greco-catolice de la Făgăraş. Ca urmare a acestui fapt, Ioan Inocenţiu Micu (Clain) a devenit întemeietorul Blajului românesc, a luptat în cadrul Dietei transilvănene atât pentru apărarea bisericii greco-catolice, cât şi pentru obţinerea unor drepturi pentru românii asupriţi.

În a doua jumãtate a secolului 18, oraşul Blaj a devenit cel mai important centru de cultură şi învăţământ românesc din Transilvania prin înfiinţarea unei tipografii (1747), a unui Seminar şi a două şcoli, “Şcoala latinească” şi “Şcoala de obşte”, inaugurate în octombrie 1754, ultima fiind transformată în 1779 în Şcoală normală.

Aici este și locul unde limba româna și-a câstigat dreptul de a fi  respectată și învățată așa cum se cuvine, în prima școala cu predare în limba româna. Momentul l-a determinat pe Ion Heliade Radulescu să spună: ,,Aici a răsărit soarele românilor!"

În a doua jumătate a secolului 18 şi începutul secolului 19, Blajul a fost un puternic centru al luptei românilor din Transilvania pentru emancipare naţională, o întreagă pleiadă de cărturari iluminişti (Samuil Micu, Petru Maior, Gheorghe Şincai, Ion Budai-Deleanu, Ioan Piuariu Molnar ş.a.) promovând Curentul cultural novator cunoscut sub numele de “Şcoala Ardeleană”. Toţi aceştia, sprijiniţi de alţi gânditori iluminişti (printre care Simion Bărnuţiu, George Bariţiu, Timotei Cipariu, Gheorghe Lazăr, Iacob Mureşianu ş.a.) au adus, prin ideile lor, argumente istorice, biologice şi demografice privind originea latină a limbii române şi a poporului român, continuitatea şi unitatea etnică a acestuia, combătând teoriile neştiinţifice ale unor contemporani.

Anul 1848 a propulast Blajul în centrul evenimentelor revoluţionare. Astfel, în data de 15 mai 1848, pe Câmpia Libertăţii, a avut loc Marea Adunare Naţională a românilor transilvăneni (circa 40 000 de participanţi), în majoritate ţărani,  care au strigat la unison: “Noi vrem sa ne unim cu tara!” Adunarea a adoptat atunci programul de revendicări referitoare la drepturile inalienabile ale poporului român şi a protestat vehement împotriva “uniunii” forţate a Transilvaniei cu Ungaria.

Interzicerea Bisericii Române Unite cu Roma de către autoritățile comuniste în octombrie 1948 a însemnat o grea lovitură pentru Biserica Blajului, deoarece întreaga elită intelectuală concentrată în Blaj, și nu numai, a fost arestată și/sau dispersată. Academia Teologică Greco-Catolică a fost închisă, iar Biblioteca Centrală din Blaj a fost distrusă. O mare parte a cărților a fost aruncată în apele râului Târnava. Capelele institutelor de învățământ din Blaj au fost transformate în săli de sport. Bisericile au fost confiscate de stat și date spre folosință cultului ortodox. Corpul profesoral greco-catolic a fost împrăștiat prin închisorile comuniste sau cu domiciliu forțat prin locuri îndepărtate din țară.

În 2 iunie 2022, Sanctitatea Sa Papa Francisc la Blaj, a celebrat Sfânta Liturghie pe Câmpia Libertății din Blaj. Cu prilejul acestei vizite istorice, papa i-a beatificat pe cei șapte episcopi români greco-catolici uciși din ură față de credință în diferite locuri din România între anii 1950 – 1970, acesta fiind finalul unui proces canonic derulat pe durata a 20 de ani.

O plimbare pe străzile Blajului, care să meargă pe urmele acestui trecut tumultuos, va fi prilejul unor descoperiri dintre cele mai impresionante:

Catedrala Sfânta Treime, Prima școală publică cu predare în limba română, Mănăstirea Buna Vestire, Bisericuța Grecilor, Biserica reformată, inițial romano-catolică, monument din secolul al XIII-lea, Biserica romano-catolică, Teiul lui Eminescu, Stejarul lui Avram Iancu și Crucea lui Avram Iancu copia Lupei Capitolina, simbolul latinității.

Se pot vedea de asemenea: casa în care a locuit la începutul secolului XX Iuliu Maniu, locuința în care   și-a dus ultima parte din rodnica sa activitate muzicală profesională Iacob Mureșianu (1857-1917), inițiatorul primei școli muzicale românești din Transilvania, casa lui Timotei Cipariu sau chiar Castelul Arhiepiscopal, cea mai veche clădire din oraș, fosta reședință nobiliară din secolele XVI-XVIII,  monument care adăpostește astăzi reședința Arhiepiscopului Major al Biserici Romane Unite cu Roma, Greco-Catolice.

Încărcați cu atâta emoție și cu impresiile cele mai diverse, ne întoarcem plini de amintiri și satisfacție.